Ingrediente

  • 3kg ardei kapia
  • 2kg vinete
  • 1.5 kg ceapa
  • 1.5kg hribi
  • 750g pasta de tomate
  • 300ml ulei floarea soarelui
  • 4-5 foi de dafin
  • 1 lingurita piper negru boabe
  • 50g sare

Mod de preparare

Coacem la foc deschis ( grătar in cazul meu ) ardei kapia și vinete . Curățăm bine legumele și le lăsam la scurs.

Calim ceapa tăiată julienne in ulei pana se înmoaie. Tăiem ardeii kapia și vinetele și le adăugăm peste ceapa călită.

Curățăm hribii, ii fierbem pentru 30 minute in apa cu sare , după care ii tocam si ii adăugăm in zacusca noastră împreuna cu legumele coapte. Continuam gătirea la foc mic timp de 30 minute după care adăugăm piper, sare, foi de dafin si pasta de tomate. Fierbem totul la foc mic pana lichidul se reduce și uleiul se va aduna la suprafața.

Turnați zacusca fierbinte in borcane sterile după care le întoarceți cu fundul in sus și le acoperiți cu o pătura pentru a se menține calde pentru mai mult timp.

Puteți serviți zacusca cu pâine prăjită ca și gustare sau ca și garnitura la un fel principal.

Pofta buna !